De cateva saptamani ma tot chinui sa accesez vechiul meu blog dar dintr-un motiv neinteles mie, se pare ca site-ul a disparut cu totul si tot ceea ce am creat acolo s-a risipit o data cu el. Nimic tragic pana la acest punct, daca insa nu s-ar fi intamplat anumite evenimente in viata mea care sa ma determine sa ma apuc din nou de scris. Intr-adevar, nu pot tine un jurnal constant pentru simplul motiv ca dupa un anumit interval de timp, lucrurile care la inceput mi se par interesante si pline de viata, incep sa se transforme subit in amanunte banale ale unei existente plictisitoare.
Sunt tare curioasa sa observ cat o sa dureze asa zis-ul nou capitol din viata mea. Spun asta pentru ca nu e pentru prima oara cand imi propun aceste schimbari si din pacate de fiecare data apare cate ceva la scurt timp dupa decizia mea, un lucru aparent lipsit de importanta dar care ma deviaza de la traiectoria pe care o planuisem. Dar de data asta treaba pare sa fie serioasa. Am trecut prin multe experiente si e timpul sa fac o curatenie generala in ceea ce priveste oamenii si lucrurile care ma inconjoara.
Am recitit de curand un pasaj din Marin Preda "Cel mai iubit dintre pamanteni" de data asta in vederea realizarii unei traduceri, insa s-a potrivit perfect starii mele de acum.
Daca am ramane la aceasta seninatate care ne atinge ca o aripa dulce sufletul! E cel dintai adevar, cel adanc, care nu doare. Daca am trai, ne-am ghida viata dupa el! Dar nu facem asa, fiindca apare curiozitatea, asa-zisa luciditate care ne indeamna sa aflam de ce... "Cata luciditate, atata suferinta!" Da, asa e! Dar cine dracu te pune? De ce nu ne mai iubeste. Ce stupid, cand totul ar fi atat de simplu daca am pastra in noi revelatia acelor clipe sublime, acea seninatate izbavitoare. (...) Ispita luciditatii care te indeamna sa afli de ce nu te mai iubeste cineva consta in faptul ca ai sentimentul acut, irezistibil, ca, dupa ce vei afla, vei inceta sa suferi. Poate, iti spui, ai facut vreo greseala care se poate repara. Poate la mijloc e o neintelegere. Poate ca iubeste pe altcineva. Ei, da, e un pahar care trebuie baut...
Ispita luciditatii m-a impins si pe mine in acest vartej irezistibil. Si m-am chinuit sa aflu cat mai multe amanunte legate de acest amanunt al unei relatii, si anume despartirea. Si poate imi gaseam si greselile daca mai stateam mult in starea asta. Dar am realizat, la timp sper eu, ca singurul motiv pentru care eu imi recunosteam falsele greseli, era acela de a ma invinovati pentru a putea trece mai usor peste lovitura primita. Total gresit! Greselile nu au fost niciodata facute de mine, sau poate doar intr-o masura prea mica. Greseala mea a fost sa ma incadrez si eu in acest cliseu tampit: acela de a trai un vis frumos si a ignora complet realitatea! Povestea se repeta la nesfarsit, indiferent de locul unde traiesti visul, de statutul social sau de gradul de inteligenta. Sper doar sa ma fi desprins definitiv de acest CLISEU. La naiba cu toate visele frumoase!!! I'M LIVING MY LIFE FROM NOW ON...